Cu ochii inlacrimati ma uit la el si il intreb daca ma iubeste. El se uita la mine si zambeste. Imi ia mainile in mainile lui. Tacerea este aproape asurzitoare. E atat de linistite incat pot sa-i aud ritmul inimii ce alterneaza cu ritmul inimii mele. Cuprinsa de profunzimea momentului nu realizez ca lacrimile imi inunda obrajii calzi. Il imping, usor, ca intr-un dans. Nimic. Niciun gest, nicio reactie. Ma priveste cu ochi mari. Ma infior. Il mai imping odata si, parca, se trezeste din transa. Doar spaima in ochii lui. Se uita cand in spate, cand la mine. Il privesc cu teama, mi-e frica de raspunsul lui. Intr-un final imi da drumul la maini, zambetul i se sterge de pe chip, se intoarce si se indreapta spre usa. Eu raman impietrita, cu inima grea. Brusc, se opreste si imi spune hotarat “DA!” "Toate neputintele se reduc la una: aceea de a iubi, aceea de a evada din propria tristete." - E. Cioran

                                        Dragul meu amic,

        A trecut mult de la prima mea scrisoare. Eu m-am schimbat, dar tu ai ramas la fel. Acelasi adolescent visator, cu ochii mari si negrii si parul cret. Te vad, parca, in fiecare trecator de pe strada, dar nu am curajul sa te chem, sa te strang la piept. Pentru tine, deja, numia sunt o straina. Imi cunosti temerile, aspiratiile, visele, sperantele. Dar eu...

        Am cunoscut persoane ce incercau sa ramana in inima mea, dar dorul meu pentru tine imi sufoca gandurile. Iti aud rasul vesel, parca, prin vise. Sufletul meu, si asa destul de firav, e incercat de sentimente confuze. Te urasc fara niciun motiv, fara cuvinte. Te urasc uneori pentru ca tu esti stapan pe fericirile mele. Viata ta e plina si nu simte nevoia prezentei mele. Dar pentru mine, tu ai umplut un gol ce vreme de multi ani a ramas descoperit si vulnerabil in fata dezamagirilor simtite de-a lungul timpului. Dragostea mea e plina de amaraciune. Si acea amaraciune, ce imi tulbura amintirea ta, este acea gelozie pe care ti-o port pentru cuvintele cu talc ce mi le asterni, de fiecare data, pe o bucata de foaie murdara si mototolita cu un creion, negru, cum sunt ochii tai imi imaginatiile mele. Aceasta amaraciuni ma sufoca, ma scoate din minti incat, uneori, mi-as dori sa nu te fi intalnit niciodata. Dar acest fapt mi-ar fi privat viata de tot ce-i da cuprins si inteles. 

      Dar, oare, de ce ma simt datoare sa-ti dau mereu explicatii pentru ceea ce simt? Oricum nici nu stiu de ce iti mai scriu, pentru ca reusesc doar sa-ti starnesc mila. Pentru tine sunt doar o straina pe care nu ai cunoscut-o si , probabil, nu o vei cunoaste niciodata, ce iti destainuie toata temerile si sentimentele ei, pentru ca a gasit in tine alinare. Doar o straina ce , iremediabil, se indragosteste incet de tine, de cuvintele tale, de aspiratiile tale.

    In una din scrisorile tale anterioare m-ai intrebat:" Daca ai sti ca, undeva in lume, exista cineva ce te iubeste enorm ai mai fi la fel de trista, de singuratica?".  De cand am primit scrisoarea ta si am citit acele randuri, ma tot framanta gandul acesta. Oare exista cineva pe lume care imi impartaseste sentimentele? Caruia ii pot oferita toata dragostea ce o ascund in mine de atata amar de vreme?  DA! Simt nevoia de a fi iubita si de a oferi dragoste in schimb. Intrebarea ta, aparent una simpla, a starnit un fior in inima mea. Ma framanta ceva, zi si noapte.  Iti scriu aceasta scrisoare cu emotie, nemaiavand rabdare sa-ti citesc raspunsul, pentru ca tu ai reusit, din nou, sa-mi aduci speranta in suflet, ca poate nu e totul pierdut pentru mine si ca poate exista cineva caruia sa-i pot darui tot ce am eu mai bun de daruit!

Cu dragoste,

A ta iubita imaginara.

Scrisoare catre un necunoscut

                                                    Draga straine,

    Iti scriu tie, trecatorule, iti scriu ca unui apropiat. Pentru ca tu, iubite necunoscut, tu esti singurul care ma poate intelege. Nu pot spune ca am stiut ce vreau de la viata. Nu mi-au lipsit tintele false si entuziasmele naive. Cam toate certitudinile mele referitoare la viata sunt acum ciuruite de indoieli, ca niste haine roase de molii. Mi-ar fi greu sa numesc una intacta. Eu am reusit sa am , azi, doar indoieli si sa nu mai ridic ochii spre cer decat ca sa stiu cand trebuie sa iau umbrela. Dar nu am fost mereu asa. Obisnuiam sa ma bucur tot ce e mai frumos in viata.  Iti voi spune o poveste, drag prieten. O poveste despre o fata si un baiat ce s-au iubit nebuneste. O poveste ce te-ar putea sensibiliza. Care s-ar putea sa te faca sa te opresti din mersul tau grabit spre nicaieri si sa te faca sa-ti reamintesti cu nostalgie de vremea in care erai un rebel, de vremea in care puteai evada din oceanul de beton al orasului. Povestea mea incepe cand acest chip inocent al unei fete isi intalneste iubirea. Ea n-a crezut niciodata in dragostea la prima vedere.  Acum crede. S-a indragostit de zambetul lui, de ochii lui. Era dependenta de mirosul lui. El s-a indragostit de vocea ei angelica, de parul ei ondulat ce se revarsa pe umeri, de ochii ei verzi, mari si luminosi ca 100 de stele. Dar iubirea lor nevinovata era imposibila. Desi erau fata in fata,  nu se puteau privi in ochi. Desi vorbeau, nu puteau comunica. Se potriveau ca focul si ploaia. El o innebunea, dar ea nu se putea supara pe el pentru nimic. Era  tot ce avea mai de pret. Tot ce iubea, ce adora. Vorbeau din priviri deoarece cuvintele nu ii ajuta. El era inalt, blond, cu ochii albastrui ca marea. Ea era scunda, chiar miniona, cu ochii verzi si parul saten, ondulat ce ii cadea magic peste umerii ingusti. Iubirea lor nu cunostea limite sau granite. Ei pluteau cand erau impreuna, pluteau departe de toate rautatile, de toate prejudecatile lumii. Se iubeau si iubire ca a lor nu s-a mai intalnit pe Pamant. Pana si Soarele le zambea cand ii vedea pe strada mergand, tinandu-se de mana. Luna si stelele vegheau deasupra lor in serile cand statea si priveau cerul pana cand acesta devenea rosu de invidie. Si s-ar fi iubit si acum, daca distanta dintre ei nu i-ar fi sfasiat de dor. Miile de kilometrii ce ii despart sunt neiertatori si nu se lasa induplecati de plansetele fetei, de rugamintile baiatului sau de iubirea dintre ei.  In fiecare seara, stelele coborau pentru ai sterge lacrimile fetei si a o saruta din partea iubitului sau. Priveau amandoi acelasi cer. Intr-o seara fata a intrebat Luna daca lui ii e dor de ea. Aceasta, fiind martora iubirii lor ii raspunde : " De cate ori clipeste se gandeste la tine".  Ea era nerabdatoare sa-l intalneasca din nou. Acesta ii promisese ca va veni sa o vada la sfarsitul lunii. Zilele treceau parca mai greu, minutele pareau ore. Cand, in sfarsit, veni si ziua in care urmau sa se revada. Inima ei batea sa-i iasa din piept. Avea un presentiment. Unul rau. Dupa cateva ore de asteptare, telefonul ii suna pentru a o anunta ca al sau iubit nu mai este. A plecat printre stele ca sa o vegheze pe ea, fiinta pe care a iubit-o cel mai mult. Inima ei s-a sfarmat de atunci in mii si milioane de bucatele. Ea nu va mai iubi niciodata cum a iubit atunci. Ea nu va mai fi ca inainte. Nu va mai fi capabila sa se indragosteasca din nou.

   Eii, drag strain, cum ti se pare povestea mea ? Mana imi tremura si lacrimile imi siroiesc pe obrajii calzi cand iti istorisesc acestea, dar inca mai astern cu un creion tocit pe aceasta hartie mototolita gandurile si sentimentele ce ma apasa. Inchei prin a spune ca fata inca mai vorbeste, seara, cu stelele. Ea isi doreste ca intr-o dimineata, cand se va trezi, sa-i creasca aripi si sa poata zbura pana la Luna ca sa-l revada pe cel ce a fost, este si va fi iubirea vietii ei. 

Cu drag,

Una dintre miile de stele.

                                                                                                               

Greseli fatale.

   Stai intinsa pe pat. Capul iti vajaie dar nu stii de ce. Nu te-ai simtit niciodata asa singura ca acum. Ce e sunetul acela ritmat? Sunt bataile inimii tale. Parca mai rapide si mai profunde decat de obicei. Lacrimile ti se preling pe obrajii calzi lasand urme negre de la mascara de aseara. Nu te poti privi in oglinda. Ti-e mult prea frica de ce vei vedea. Iti stergi lacrimile cu maneca hanoracului. Intr-un final ridici capul si te vezi. Nu te mai recunosti. Esti total schimbata. Simti cum lumea se prabuseste. Involuntar ochii ti se umplu de lacrimi. Te ridici din pat dar nu vezi nimic si esti mult prea ametita. Cazi si te lovesti cu capul de coltul noptierei. 

- Ti-am spus sa nu mai bei. Uite in ce hal ai ajuns.

- Cine a vorbit?

- Eu. Adica tu. Sunt parte din tine.

- Si de unde stii tu ce e mai bine pentru mine? Nu stii nimic. Nimeni nu stie!

- Crezi ca toti iti vor raul? Crezi ca doar tu stii ce e mai bine pentru tine? Ei bine te inseli!

- Ce stii tu ? Nu esti reala. 

- Stai, ce faci? Lasa tigara! Ti-am spus sa lasi tigara! 

- Lasa-ma in pace! Ce stii tu?

- Stiu ca iti vreau binele! Lasa sticla! Tu chiar nu te vezi cum ai ajuns din cauza bauturii?

- Alta treaba nu ai?

- Altceva decat sa am grija de tine?

- Ce mai grija, spui dadu-ti ochii peste cap.

- Eu vreau sa am grija de tine, dar tu esti incapatanata si nu asculti! Lasa sticla, te rog!

- Nuuuu! si dai sticla pe gat.

- Acum sper ca te simti mai bine, ca ai bagat otrava in tine!

- Sa stii ca m-as simti mult mai bine daca ai pleca!

- Chiar asta vrei? Bine atunci!

- Mai esti aici?

   Nimic. O liniste morbida cuprinde incaperea. Te indrepti sper fereastra murdara. Afara ploua. Te uiti la pachetul de tigari de pe noptiera. Ti-au mai ramas 2 tigari. Sticla de vodka e demult goala.   Scoti o tigara si o aprinzi. Tragi primul fum. Pieptul te inteapa. N-ai mai simtit niciodata asta. Ignori durearea si mai tragi un fum. Simti cum te sufoci. Inima iti bate sa-ti iasa din piept. Te incapatanezi sa termini tigara. Durerea devine insuportabila. Nu mai ai energie nici macar sa respiri. Esti mult prea obosita. Lacrimile siroiesc pe obrajii tai. Simti cum viata ta se scurge. Regreti acum. Dintr-o data durerea parca nu mai are aceeasi intensitate. Reusesti intr-un final sa te ridici din pat. Iti amintesti de sticla de vin din dulap, uitata de la ultima petrecere. Te duci si bei ce a mai ramas intr-o inghititura. Deja te simti mai bine.  Iti aprinzi si ultima tigara si o savurezi in liniste.  Esti sleita de puteri si te prabusesti la pamant. Poate nu trebuia sa fumezi si a doua tigara. Suna telefonul. E fostul. Raspunzi.

- Alo? Scumpo, sunt eu. Stiu ca probabil nu vrei sa vorbesti cu mine, dar chiar nu trebuie sa spui nimic. Imi pare foarte rau pentru tot ce am facut si chiar vreau sa ma ierti. Esti suparata, stiu, dar trebuie sa intelegi ca nu am vrut sa fac cea am facut. Iubito?

Il asculti dar nu poti spune nimic. Durerea te sfasie. 

- Iubito esti bine?

Inaite sa-ti dai seama incepi sa tremuri si  scapi telefonul din mana. Bataile inimii sunt din ce in ce mai lente, pana cand se opresc de tot. O ultima lacrima ti se scurge pe obraz, inainte sa inchizi ochii de tot. Se aud batai in usa. E el. Intra si ramane fara cuvinte. Alearga spre tine si incearaca sa te trezeasca. Degeaba, esti deja moarta. Suna la 112. Plange. Ajunge ambulanta. Paramedicii se chinuie 45 de minute sa te resusciteze. Fara rost. Lui nu-i vine sa creada ca te-a pierdut. Si ce mult te iubea. 

Inca mai crezi ca  stii ce e bine pentru tine? 

Iluzii

Ma trezesc dimineata in acelasi aer trist de aseara. Fir-ar! Credeam ca o sa ma simt mai bine. Da' de unde. Si iar imi amintesc. Doamne, ce proasta am putut fi! Incerc sa ma ridic din pat, dar capul meu e pe cale sa explodeze. In fond, ce rost mai are? Imi pot petrece toata viata in camera asta intunecata in care soarele nu poate patrunde datorita draperiilor mult prea groase. Reusesc intr-un final sa ma tarasc pana la baie. Imi ridic privirea in oglinda murdara. Nici nu ma mai recunosc."Ce jalnica esti! Uite cum ai ajuns!" urlu la persoana din oglinda de parca asta chiar ar putea schimba ceva. Si iar incep sa plang."Esti patetica!" imi spun disperata.Incerc sa-mi sterg urmele de rimel si creion de aseara.Ma hotarasc sa ies din casa desi ma simt mizerabil. E o zi insorita. Tipic. Ma las purtata de val pe un refren cel il fredonam vara trecuta. Ce multe s-au schimbat de atunci. Eram doar o copila. Ma izbesc de ceva. Mi-as fi dorit sa cad si sa ma lovesc la cap, poate chiar sa intru in coma. Dar, normal, eram teafara."Scuza-ma nu te-am vazut . Esti bine? Imi pare asa de rau." Eu eram prea ametita ca sa scot vreun cuvant. Nu reuseam sa imi dau seama ce s-a intamplat si cine imi vorbeste. Intr-un final il vad. Un tip inalt, brunet, bine facut. "Grozav. Mai bine de atat nici ca se putea." imi spun in sinea mea. Ma ridic si imi dau seama ca tipul se uita insistent la mine. " Sunt bine." spun incercand sa plec mai departe. Ma prinde de brat, se apropie de urechea mea si imi sopteste "Sa stii ca inca te iubesc." Simt cum picioarele mi se inmoaie si as vrea sa nu fi iesit niciodata din casa. Capul imi vajaie, dar incerc sa raman tare pe pozitie! "Chiar asa?" spun si imi dau ochii peste cap. Dar stiam ca spune adevarul. De ce nu puteam pur si simplu sa sar in bratele lui ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat ? "Stiu ca ti-am gresit mult, dar crede-ma nu am vrut niciodata sa te fac sa suferi. Nu am vrut sa te fac saa...." De ce nu continua? De ce imi e atat de greu sa ascult ce spune? De ce simt ca ceva ma sfasie in interior? De ce eu? "Stiu ca si tu ma iubesti". "Chiar stii?" Simt cum lacrimile siroiesc pe obrajii mei. Fir-ar! Si mi-am promis sa nu mai plang! " Da stiu. O simt, o vad in ochii tai in fiecare zi." Iar se intampla. "Nu am vrut niciodata sa te vad plangand." Nu mai sunt in stare sa scot nicio vorba. "Nu trebuie sa spui nimic, doar asculta-ma" Parca imi citeste gandurile. "Imi pare foarte rau si vreau sa indrept ce am stricat." Simt cum ceva ma arde. " Nu te-ai gandit ca se va intampla asa nu? Credeai ca am sa trec cu vederea. Credeai ca te voi ierta si totul va fi bine. Te-ai inselat. Nu te voi ierta!" Imi sterg lacrimile, ii mai arunc o ultima priviri, ma intorc si plec. El ramane acolo, nestiind cum sa reactioneze. De ce am spus asta? Nimic nu mai are sens acum.

Te recunosti?

Sambata seara. Toti prietenii tai ies sa se distreze, dar tu nu. Tu stai si suferi dupa un anumit EL. E doar alta noapte din oribila ta viata. A devenit deja o rutina sa plangi. Poate iti imaginezi ca se va schimba ceva acum, dar nu. El nu te mai vrea si tu nu mai ai ce face. Intr-un final te saturi de atata suferinta si-ti suni cea mai buna prietena pentru a o invita in club. Ea accepta doar ca sa nu te mai vada plangand. Ajungi acolo si deja parca te simti mai bine. Stii care e scopul acestei seri: sa te imbeti pana cazi sub masa ca sa uiti de EL. Si planul tau da roade. Te duci direct la bar si iti comanzi o vodka. Prietena ta incearca sa te faca sa nu mai bei convinsa de ceea ce va urma. Tu nu o asculti si te incapatanezi sa dai paharul pe gat si sa-ti mai comanzi unul. Apoi inca unul. Si inca unul. Deja te simti muuult mai bine si nu-ti mai amintesti cum ai ajuns aici sau ce trista erai mai devreme. Si ce mai conteaza? Stii cum e: "daca timpul curge, sa curga in pahare.". Te rupi in figuri pe ringul de dans si ti se pare ca tot clubul e al tau. Dintr-o data un tip se apropie de tine si se ofera sa-ti plateasca consumatia. Cat noroc pe tine, nu? Dansati lasciv printre ceilalti oameni care se uita insistent la voi, dar voua nu va pasa. Sunteti beti si asta e tot ce conteaza. Inainte sa-ti dai seama te afli la el in dormitor si realizezi ca el se afla peste tine incercand sa te descheie la blugi. Ai vrea sa-l dai de pe tine, dar esti mult prea ametita si deja simti cum el isi baga mana in parul tau si-ti sopteste:" Liniste-te, nu va dura mult.". Incerci sa te relaxezi, dar capul iti bubuie. Nu te-ai gandit la asta cand ai baut nu? Ultimul lucru pe care ti-l amintesti despre acea seara este mirosul de alcool ce plutea in aerul dormitorului intunecat. Dimineata te trezesti si vezi ca esti intr-un pat strain langa un bilet pe care scria:" Ti-am lasat bani de taxi sa te duci acasa. Am sa te sun eu. Marius."Dar cine e Marius? Ce mai conteaza? Esti sigura ca a fost cea mai frumoasa noapte din viata ta si esti mandra de ceea ce ai facut. Te imbraci cu hainele de aseara. Ce ciudat. Tu iti aminteai ca erai imbracata ceva mai... decent. Iti spui ca erai prea trista ca sa mai fii atenta cum te-ai imbracat, iei banii lasati de acel Marius si pleci acasa. In fata blocului te cuprinde melancolia. Iti amintesti adevaratul motiv pentru care ai plecat in club aseara. Si atunci iti dai seama. Ce s-a intamplat cu prietena ta? Pui mana pe telefon si o suni. Nu raspunde. "Poate nu-l aude" te minti singura desi stii ca nu vrea sa-ti raspunda. Ajungi in fata apartamentului tau si te rogi ca ai tai sa nu fi observat ca n-ai dormit acasa. Intrii pe usa si se aude o voce subtire din bucatarie. Fir-ar e ma-ta. Incerci sa o ignori dar ea vine dupa tine. Ii trantesti usa camerei tale in nas si ii strigi ca nu te intelege. Ce patetic. Te intinzi pe patul rece si incerci sa-ti amintesti ce-ai facut aseara. Ahhh...dar capul te doare mult prea tare si pentru prima oara realizezi ca ai baut prea mult. Dar, totusi ,speri ca o sa te suna Marius. Astepti. Si astepti. Sigur o sa te sune. Poate ca nu are timp. Poate ca vrea s-o faca chiar acum. L-ai suna tu, dar ai fost prea ocupata ca sa-i retii numarul de telefon. Ghinion. Se lasa seara. Inca niciun semn de la "Fat-Frumos". Esti sigura ca va suna maine sa te scoata in oras, sau macar sa te intrebe ca mai faci. Asa decurg zilele tale. Si vine din nou sambata seara. Si tu plangi din nou dupa un alt EL. Dar stai linistita. Vei iesi in seara asta in club si vei intalni un alt EL. Si totusi tu iti iubesti viata de curv...rebela si nu ai da-o pentru nimic.