Draga straine,
Iti scriu tie, trecatorule, iti scriu ca unui apropiat. Pentru ca tu, iubite necunoscut, tu esti singurul care ma poate intelege. Nu pot spune ca am stiut ce vreau de la viata. Nu mi-au lipsit tintele false si entuziasmele naive. Cam toate certitudinile mele referitoare la viata sunt acum ciuruite de indoieli, ca niste haine roase de molii. Mi-ar fi greu sa numesc una intacta. Eu am reusit sa am , azi, doar indoieli si sa nu mai ridic ochii spre cer decat ca sa stiu cand trebuie sa iau umbrela. Dar nu am fost mereu asa. Obisnuiam sa ma bucur tot ce e mai frumos in viata. Iti voi spune o poveste, drag prieten. O poveste despre o fata si un baiat ce s-au iubit nebuneste. O poveste ce te-ar putea sensibiliza. Care s-ar putea sa te faca sa te opresti din mersul tau grabit spre nicaieri si sa te faca sa-ti reamintesti cu nostalgie de vremea in care erai un rebel, de vremea in care puteai evada din oceanul de beton al orasului. Povestea mea incepe cand acest chip inocent al unei fete isi intalneste iubirea. Ea n-a crezut niciodata in dragostea la prima vedere. Acum crede. S-a indragostit de zambetul lui, de ochii lui. Era dependenta de mirosul lui. El s-a indragostit de vocea ei angelica, de parul ei ondulat ce se revarsa pe umeri, de ochii ei verzi, mari si luminosi ca 100 de stele. Dar iubirea lor nevinovata era imposibila. Desi erau fata in fata, nu se puteau privi in ochi. Desi vorbeau, nu puteau comunica. Se potriveau ca focul si ploaia. El o innebunea, dar ea nu se putea supara pe el pentru nimic. Era tot ce avea mai de pret. Tot ce iubea, ce adora. Vorbeau din priviri deoarece cuvintele nu ii ajuta. El era inalt, blond, cu ochii albastrui ca marea. Ea era scunda, chiar miniona, cu ochii verzi si parul saten, ondulat ce ii cadea magic peste umerii ingusti. Iubirea lor nu cunostea limite sau granite. Ei pluteau cand erau impreuna, pluteau departe de toate rautatile, de toate prejudecatile lumii. Se iubeau si iubire ca a lor nu s-a mai intalnit pe Pamant. Pana si Soarele le zambea cand ii vedea pe strada mergand, tinandu-se de mana. Luna si stelele vegheau deasupra lor in serile cand statea si priveau cerul pana cand acesta devenea rosu de invidie. Si s-ar fi iubit si acum, daca distanta dintre ei nu i-ar fi sfasiat de dor. Miile de kilometrii ce ii despart sunt neiertatori si nu se lasa induplecati de plansetele fetei, de rugamintile baiatului sau de iubirea dintre ei. In fiecare seara, stelele coborau pentru ai sterge lacrimile fetei si a o saruta din partea iubitului sau. Priveau amandoi acelasi cer. Intr-o seara fata a intrebat Luna daca lui ii e dor de ea. Aceasta, fiind martora iubirii lor ii raspunde : " De cate ori clipeste se gandeste la tine". Ea era nerabdatoare sa-l intalneasca din nou. Acesta ii promisese ca va veni sa o vada la sfarsitul lunii. Zilele treceau parca mai greu, minutele pareau ore. Cand, in sfarsit, veni si ziua in care urmau sa se revada. Inima ei batea sa-i iasa din piept. Avea un presentiment. Unul rau. Dupa cateva ore de asteptare, telefonul ii suna pentru a o anunta ca al sau iubit nu mai este. A plecat printre stele ca sa o vegheze pe ea, fiinta pe care a iubit-o cel mai mult. Inima ei s-a sfarmat de atunci in mii si milioane de bucatele. Ea nu va mai iubi niciodata cum a iubit atunci. Ea nu va mai fi ca inainte. Nu va mai fi capabila sa se indragosteasca din nou.
Eii, drag strain, cum ti se pare povestea mea ? Mana imi tremura si lacrimile imi siroiesc pe obrajii calzi cand iti istorisesc acestea, dar inca mai astern cu un creion tocit pe aceasta hartie mototolita gandurile si sentimentele ce ma apasa. Inchei prin a spune ca fata inca mai vorbeste, seara, cu stelele. Ea isi doreste ca intr-o dimineata, cand se va trezi, sa-i creasca aripi si sa poata zbura pana la Luna ca sa-l revada pe cel ce a fost, este si va fi iubirea vietii ei.
Cu drag,
Una dintre miile de stele.
