Cu ochii inlacrimati ma uit la el si il intreb daca ma iubeste. El se uita la mine si zambeste. Imi ia mainile in mainile lui. Tacerea este aproape asurzitoare. E atat de linistite incat pot sa-i aud ritmul inimii ce alterneaza cu ritmul inimii mele. Cuprinsa de profunzimea momentului nu realizez ca lacrimile imi inunda obrajii calzi. Il imping, usor, ca intr-un dans. Nimic. Niciun gest, nicio reactie. Ma priveste cu ochi mari. Ma infior. Il mai imping odata si, parca, se trezeste din transa. Doar spaima in ochii lui. Se uita cand in spate, cand la mine. Il privesc cu teama, mi-e frica de raspunsul lui. Intr-un final imi da drumul la maini, zambetul i se sterge de pe chip, se intoarce si se indreapta spre usa. Eu raman impietrita, cu inima grea. Brusc, se opreste si imi spune hotarat “DA!” "Toate neputintele se reduc la una: aceea de a iubi, aceea de a evada din propria tristete." - E. Cioran