Vise nascute moarte
duminică, 22 mai 2011
There's a reason I said I'd be happy alone. It wasn't 'cause I thought I'd be happy alone. It was because I thought if I loved someone and then it fell apart, I might not make it. It's easier to be alone, because what if you learn that you need love and you don't have it? What if you like it and lean on it? What if you shape your life around it and then it falls apart? Can you even survive that kind of pain? Losing love is like organ damage. It's like dying. The only difference is death ends. This? It could go on forever."
Meredith Grey.
duminică, 16 ianuarie 2011
Si uneori ...
sâmbătă, 15 ianuarie 2011
Perfectly Me!
joi, 14 octombrie 2010
Cu ochii inlacrimati ma uit la el si il intreb daca ma iubeste. El se uita la mine si zambeste. Imi ia mainile in mainile lui. Tacerea este aproape asurzitoare. E atat de linistite incat pot sa-i aud ritmul inimii ce alterneaza cu ritmul inimii mele. Cuprinsa de profunzimea momentului nu realizez ca lacrimile imi inunda obrajii calzi. Il imping, usor, ca intr-un dans. Nimic. Niciun gest, nicio reactie. Ma priveste cu ochi mari. Ma infior. Il mai imping odata si, parca, se trezeste din transa. Doar spaima in ochii lui. Se uita cand in spate, cand la mine. Il privesc cu teama, mi-e frica de raspunsul lui. Intr-un final imi da drumul la maini, zambetul i se sterge de pe chip, se intoarce si se indreapta spre usa. Eu raman impietrita, cu inima grea. Brusc, se opreste si imi spune hotarat “DA!” "Toate neputintele se reduc la una: aceea de a iubi, aceea de a evada din propria tristete." - E. Cioran
sâmbătă, 2 octombrie 2010
Dragul meu amic,
A trecut mult de la prima mea scrisoare. Eu m-am schimbat, dar tu ai ramas la fel. Acelasi adolescent visator, cu ochii mari si negrii si parul cret. Te vad, parca, in fiecare trecator de pe strada, dar nu am curajul sa te chem, sa te strang la piept. Pentru tine, deja, numia sunt o straina. Imi cunosti temerile, aspiratiile, visele, sperantele. Dar eu...
Am cunoscut persoane ce incercau sa ramana in inima mea, dar dorul meu pentru tine imi sufoca gandurile. Iti aud rasul vesel, parca, prin vise. Sufletul meu, si asa destul de firav, e incercat de sentimente confuze. Te urasc fara niciun motiv, fara cuvinte. Te urasc uneori pentru ca tu esti stapan pe fericirile mele. Viata ta e plina si nu simte nevoia prezentei mele. Dar pentru mine, tu ai umplut un gol ce vreme de multi ani a ramas descoperit si vulnerabil in fata dezamagirilor simtite de-a lungul timpului. Dragostea mea e plina de amaraciune. Si acea amaraciune, ce imi tulbura amintirea ta, este acea gelozie pe care ti-o port pentru cuvintele cu talc ce mi le asterni, de fiecare data, pe o bucata de foaie murdara si mototolita cu un creion, negru, cum sunt ochii tai imi imaginatiile mele. Aceasta amaraciuni ma sufoca, ma scoate din minti incat, uneori, mi-as dori sa nu te fi intalnit niciodata. Dar acest fapt mi-ar fi privat viata de tot ce-i da cuprins si inteles.
Dar, oare, de ce ma simt datoare sa-ti dau mereu explicatii pentru ceea ce simt? Oricum nici nu stiu de ce iti mai scriu, pentru ca reusesc doar sa-ti starnesc mila. Pentru tine sunt doar o straina pe care nu ai cunoscut-o si , probabil, nu o vei cunoaste niciodata, ce iti destainuie toata temerile si sentimentele ei, pentru ca a gasit in tine alinare. Doar o straina ce , iremediabil, se indragosteste incet de tine, de cuvintele tale, de aspiratiile tale.
In una din scrisorile tale anterioare m-ai intrebat:" Daca ai sti ca, undeva in lume, exista cineva ce te iubeste enorm ai mai fi la fel de trista, de singuratica?". De cand am primit scrisoarea ta si am citit acele randuri, ma tot framanta gandul acesta. Oare exista cineva pe lume care imi impartaseste sentimentele? Caruia ii pot oferita toata dragostea ce o ascund in mine de atata amar de vreme? DA! Simt nevoia de a fi iubita si de a oferi dragoste in schimb. Intrebarea ta, aparent una simpla, a starnit un fior in inima mea. Ma framanta ceva, zi si noapte. Iti scriu aceasta scrisoare cu emotie, nemaiavand rabdare sa-ti citesc raspunsul, pentru ca tu ai reusit, din nou, sa-mi aduci speranta in suflet, ca poate nu e totul pierdut pentru mine si ca poate exista cineva caruia sa-i pot darui tot ce am eu mai bun de daruit!
Cu dragoste,
A ta iubita imaginara.
joi, 1 iulie 2010
Scrisoare catre un necunoscut
Draga straine,
Iti scriu tie, trecatorule, iti scriu ca unui apropiat. Pentru ca tu, iubite necunoscut, tu esti singurul care ma poate intelege. Nu pot spune ca am stiut ce vreau de la viata. Nu mi-au lipsit tintele false si entuziasmele naive. Cam toate certitudinile mele referitoare la viata sunt acum ciuruite de indoieli, ca niste haine roase de molii. Mi-ar fi greu sa numesc una intacta. Eu am reusit sa am , azi, doar indoieli si sa nu mai ridic ochii spre cer decat ca sa stiu cand trebuie sa iau umbrela. Dar nu am fost mereu asa. Obisnuiam sa ma bucur tot ce e mai frumos in viata. Iti voi spune o poveste, drag prieten. O poveste despre o fata si un baiat ce s-au iubit nebuneste. O poveste ce te-ar putea sensibiliza. Care s-ar putea sa te faca sa te opresti din mersul tau grabit spre nicaieri si sa te faca sa-ti reamintesti cu nostalgie de vremea in care erai un rebel, de vremea in care puteai evada din oceanul de beton al orasului. Povestea mea incepe cand acest chip inocent al unei fete isi intalneste iubirea. Ea n-a crezut niciodata in dragostea la prima vedere. Acum crede. S-a indragostit de zambetul lui, de ochii lui. Era dependenta de mirosul lui. El s-a indragostit de vocea ei angelica, de parul ei ondulat ce se revarsa pe umeri, de ochii ei verzi, mari si luminosi ca 100 de stele. Dar iubirea lor nevinovata era imposibila. Desi erau fata in fata, nu se puteau privi in ochi. Desi vorbeau, nu puteau comunica. Se potriveau ca focul si ploaia. El o innebunea, dar ea nu se putea supara pe el pentru nimic. Era tot ce avea mai de pret. Tot ce iubea, ce adora. Vorbeau din priviri deoarece cuvintele nu ii ajuta. El era inalt, blond, cu ochii albastrui ca marea. Ea era scunda, chiar miniona, cu ochii verzi si parul saten, ondulat ce ii cadea magic peste umerii ingusti. Iubirea lor nu cunostea limite sau granite. Ei pluteau cand erau impreuna, pluteau departe de toate rautatile, de toate prejudecatile lumii. Se iubeau si iubire ca a lor nu s-a mai intalnit pe Pamant. Pana si Soarele le zambea cand ii vedea pe strada mergand, tinandu-se de mana. Luna si stelele vegheau deasupra lor in serile cand statea si priveau cerul pana cand acesta devenea rosu de invidie. Si s-ar fi iubit si acum, daca distanta dintre ei nu i-ar fi sfasiat de dor. Miile de kilometrii ce ii despart sunt neiertatori si nu se lasa induplecati de plansetele fetei, de rugamintile baiatului sau de iubirea dintre ei. In fiecare seara, stelele coborau pentru ai sterge lacrimile fetei si a o saruta din partea iubitului sau. Priveau amandoi acelasi cer. Intr-o seara fata a intrebat Luna daca lui ii e dor de ea. Aceasta, fiind martora iubirii lor ii raspunde : " De cate ori clipeste se gandeste la tine". Ea era nerabdatoare sa-l intalneasca din nou. Acesta ii promisese ca va veni sa o vada la sfarsitul lunii. Zilele treceau parca mai greu, minutele pareau ore. Cand, in sfarsit, veni si ziua in care urmau sa se revada. Inima ei batea sa-i iasa din piept. Avea un presentiment. Unul rau. Dupa cateva ore de asteptare, telefonul ii suna pentru a o anunta ca al sau iubit nu mai este. A plecat printre stele ca sa o vegheze pe ea, fiinta pe care a iubit-o cel mai mult. Inima ei s-a sfarmat de atunci in mii si milioane de bucatele. Ea nu va mai iubi niciodata cum a iubit atunci. Ea nu va mai fi ca inainte. Nu va mai fi capabila sa se indragosteasca din nou.
Eii, drag strain, cum ti se pare povestea mea ? Mana imi tremura si lacrimile imi siroiesc pe obrajii calzi cand iti istorisesc acestea, dar inca mai astern cu un creion tocit pe aceasta hartie mototolita gandurile si sentimentele ce ma apasa. Inchei prin a spune ca fata inca mai vorbeste, seara, cu stelele. Ea isi doreste ca intr-o dimineata, cand se va trezi, sa-i creasca aripi si sa poata zbura pana la Luna ca sa-l revada pe cel ce a fost, este si va fi iubirea vietii ei.
Cu drag,
Una dintre miile de stele.
marți, 22 iunie 2010
Greseli fatale.
Stai intinsa pe pat. Capul iti vajaie dar nu stii de ce. Nu te-ai simtit niciodata asa singura ca acum. Ce e sunetul acela ritmat? Sunt bataile inimii tale. Parca mai rapide si mai profunde decat de obicei. Lacrimile ti se preling pe obrajii calzi lasand urme negre de la mascara de aseara. Nu te poti privi in oglinda. Ti-e mult prea frica de ce vei vedea. Iti stergi lacrimile cu maneca hanoracului. Intr-un final ridici capul si te vezi. Nu te mai recunosti. Esti total schimbata. Simti cum lumea se prabuseste. Involuntar ochii ti se umplu de lacrimi. Te ridici din pat dar nu vezi nimic si esti mult prea ametita. Cazi si te lovesti cu capul de coltul noptierei.
- Ti-am spus sa nu mai bei. Uite in ce hal ai ajuns.
- Cine a vorbit?
- Eu. Adica tu. Sunt parte din tine.
- Si de unde stii tu ce e mai bine pentru mine? Nu stii nimic. Nimeni nu stie!
- Crezi ca toti iti vor raul? Crezi ca doar tu stii ce e mai bine pentru tine? Ei bine te inseli!
- Ce stii tu ? Nu esti reala.
- Stai, ce faci? Lasa tigara! Ti-am spus sa lasi tigara!
- Lasa-ma in pace! Ce stii tu?
- Stiu ca iti vreau binele! Lasa sticla! Tu chiar nu te vezi cum ai ajuns din cauza bauturii?
- Alta treaba nu ai?
- Altceva decat sa am grija de tine?
- Ce mai grija, spui dadu-ti ochii peste cap.
- Eu vreau sa am grija de tine, dar tu esti incapatanata si nu asculti! Lasa sticla, te rog!
- Nuuuu! si dai sticla pe gat.
- Acum sper ca te simti mai bine, ca ai bagat otrava in tine!
- Sa stii ca m-as simti mult mai bine daca ai pleca!
- Chiar asta vrei? Bine atunci!
- Mai esti aici?
Nimic. O liniste morbida cuprinde incaperea. Te indrepti sper fereastra murdara. Afara ploua. Te uiti la pachetul de tigari de pe noptiera. Ti-au mai ramas 2 tigari. Sticla de vodka e demult goala. Scoti o tigara si o aprinzi. Tragi primul fum. Pieptul te inteapa. N-ai mai simtit niciodata asta. Ignori durearea si mai tragi un fum. Simti cum te sufoci. Inima iti bate sa-ti iasa din piept. Te incapatanezi sa termini tigara. Durerea devine insuportabila. Nu mai ai energie nici macar sa respiri. Esti mult prea obosita. Lacrimile siroiesc pe obrajii tai. Simti cum viata ta se scurge. Regreti acum. Dintr-o data durerea parca nu mai are aceeasi intensitate. Reusesti intr-un final sa te ridici din pat. Iti amintesti de sticla de vin din dulap, uitata de la ultima petrecere. Te duci si bei ce a mai ramas intr-o inghititura. Deja te simti mai bine. Iti aprinzi si ultima tigara si o savurezi in liniste. Esti sleita de puteri si te prabusesti la pamant. Poate nu trebuia sa fumezi si a doua tigara. Suna telefonul. E fostul. Raspunzi.
- Alo? Scumpo, sunt eu. Stiu ca probabil nu vrei sa vorbesti cu mine, dar chiar nu trebuie sa spui nimic. Imi pare foarte rau pentru tot ce am facut si chiar vreau sa ma ierti. Esti suparata, stiu, dar trebuie sa intelegi ca nu am vrut sa fac cea am facut. Iubito?
Il asculti dar nu poti spune nimic. Durerea te sfasie.
- Iubito esti bine?
Inaite sa-ti dai seama incepi sa tremuri si scapi telefonul din mana. Bataile inimii sunt din ce in ce mai lente, pana cand se opresc de tot. O ultima lacrima ti se scurge pe obraz, inainte sa inchizi ochii de tot. Se aud batai in usa. E el. Intra si ramane fara cuvinte. Alearga spre tine si incearaca sa te trezeasca. Degeaba, esti deja moarta. Suna la 112. Plange. Ajunge ambulanta. Paramedicii se chinuie 45 de minute sa te resusciteze. Fara rost. Lui nu-i vine sa creada ca te-a pierdut. Si ce mult te iubea.
Inca mai crezi ca stii ce e bine pentru tine?